„Din declarația domnului Kelemen Hunor, președintele UDMR, am înțeles că UDMR urmează să analizeze cum se va poziționa la moțiune. Fac un apel la UDMR să înțeleagă că suntem în fața unei răfuieli în interiorul PSD. Amestecul oricărui partid parlamentar în această afacere, între clanurile din interiorul PSD, nu va face decât să afecteze, în continuare, calitatea guvernării. De aceea, cred că UDMR nu ar trebui să intervină în această dispută internă. Este corect ca răfuiala dintre clanurile din PSD să fie tranșată strict în interiorul PSD, chiar dacă acest lucru se va petrece sub cupola Parlamentului”, a scrs Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
Președintele PMP spune că UDMR își poate negocia eventualele interese cu câștigătorul, „care oricum va avea nevoie de o alianță cu UDMR”.
Liderii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România au decis sâmbătă, la Cluj-Napoca, să continue discuțiile și cu liderii PSD și cu tabăra lui Sorin Grindeanu, iar o decizie privind susținerea moțiunii să o anunțe miercuri, chiar înainte de vot.